
Australia
Australia este o țară ce ocupă în întregime continentul cu același nume, insula Tasmania și alte insule mai mici.Această ţară este situată în emisfera sudică și este înconjurată de Oceanul Indian la Vest și de Oceanul Pacific la Est. Este cea de-a șasea țară în lume după mărime, ocupând 7.617.930 km², și cea mai mare țară din Oceania și Australasia.
Atracţii turistice
Australia reprezintă o naţiune importantă care are multe de oferit turiştilor din întreaga lume. O vacanţă petrecută în Australia nu poate reprezenta decât zile petrecute în cel mai bun mod posibil şi amintiri deosebite din cadrul uneia dintre cele mai frumoase zone din lume.
![]() SydneyPe lista oricărui turist pasionat de cele mai îndepartate destinaţii, Sydney este o opţiune ce nu trebuie lăsată la sfârşitul listei. Este greu de spus ce anume te va atrage mai mult aici, dar, cu siguranţă acest loc îţi va da un sentiment de familiaritate, datorită localnicilor foarte prietenoşi. | ![]() Opera din SydneyDaca ar trebui sa reduci oraşul Sydney la un singur simbol, cu siguranţă cea mai potrivită clădire ar fi cea a Operei. Acest edificiu avangardist chiar şi după patru decenii după ce a fost ridicat, este cel mai uşor de recunoscut obiectiv al oraşului, fiind un exemplu excelent de creativitate şi perfecţiune tehnică. | ![]() Sydney Harbour BridgePortul Sydney este un loc plin de viaţă, mereu aglomerat cu feriboturi, iahturi şi şalupe. Turiştii au ocazia de a face scurte croaziere de-a lungul portului, cu îmbarcare din Circular Quay sau Darling Harbour. Din acest traseu pot fi zărite numeroase insule, precum şi ţărmul zonei metropolitane a oraşului. Podul recunoscut pe plan mondial sub denumirea de Sydney Harbour Bridge este un simbol al oraşului şi totodată unul dintre cele mai fotografiate obiective turistice din Australia. |
---|---|---|
![]() Port StephensAcesta poate fi considerat drept unul dintre obiectivele cele mai atractive din Sydney, un adevărat dar pe care natura l-a făcut localnicilor, dar de care se pot bucura şi turiştii. Port Stephens este un port natural întins pe o suprafaţă de 134 de kilometri pătraţi din regiunea New South Wales, la 160 km de Sydney. Zona s-a format prin confluenţa râurilor Myall şi Karuah, precum şi a Mării Tasmaniei din Oceanul Indian. | ![]() Plaja BondiDacă pentru tine vacanţa perfectă include ore întregi de relaxare pe o plajă cu nisipuri aurii, ape turcoaz şi valuri perfecte, Bondi Beach este ceea ce cauţi. Locul este cunoscut nu doar printre turiştii dornici de a sta la plajă, pur şi simplu, ci şi printre pasionaţii de surf. La lăsarea serii, însă, locul îmbracă alte haine. Bondi Beach devine un loc plin de viaţă, cu o viaţă de noapte bogată, iar muzica şi veselia domină plaja până la primele ore ale diminineţii. | ![]() Gradina zoologica TarongaAceasta este una dintre grădinile zoologice în care vei avea parte de o experienţă cu adevarat remarcabilă. Western Plains Zoo, pe numele complet, a fost inaugurată pe data de 28 februarie 1977 şi a fost prima grădina zoologică din Australia construită pe principiul unui spaţiu deschis, gata pentru a fi explorat de toţi cei pasionaţi. |
![]() Blue MountainsLa vest de Sydney se înalţă maiestuoşii munţi albaştri, Blue Mountains, aflaţi atât de aproape şi oferind un peisaj atât de atrăgător, încât va fi greu să te abţii de la o excursie către acest loc. La doar 90 de minute de mers cu maşina vei descoperi un peisaj de vis, ce aparţine Patrimoniului Mondial. Întinsă pe o distanţă de 247.000 de hectare, rezervaţia este plină de văi, formaţiuni de rocă şi gresie, păduri, pante abrupte şi cascade. | ![]() UluruUluṟu sau Ayers Rock, cunoscut ca și Muntele de granit roșu Uluru este un masiv stâncos izolat în deșertul din Australia centrală, situat pe teritoriul Parcului Uluṟu–Kata-Tjuṯa la 340 km distanță de Alice Springs. | ![]() Marea Barieră de CoraliMarea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume cuprinzând aproximativ 3000 de recifuri și 300 de insule ce se întind de-a lungul a 2600 kilometri și acoperă o suprafață de 344,400 km². |
![]() MelbourneMelbourne este capitala statului federal Victoria din Australia și este situat pe Râul Yarra în apropiere de vărsarea sa în golful Portului Phillip. Aglomerarea urbană se întinde pe 70 de km de la nord la sud și pe 50 de km de la est la vest. |
Recomandări culinare
Turistul gurmand se poate delecta cu produse din cele mai diverse, de la bifteck-uri şi în general carne preparată în cele mai diferite moduri, fie că vorbim aici de vită, de cangur, de oaie, de capră, de emu sau chiar crocodil până la cele mai inedite meniuri cu peşte, de apă dulce, de ocean, şi mai ales fructe de mare ce se găsesc doar în zonele de corali.

Cangur la grătar
De ce să nu se mănânce animalul naţional? În unele zone cangurii suprapopulează ternul, în plus carnea de lor nu are multă grasime,dar nu este peste iubitorii de carne bine facută.
În general este gatită mediu, de obicei pe o singură parte. Carnea de cangur merge bine cu usturoi , piper , ienupăr , rozmarin și arome de fructe , cum ar fi prune , coacăz roșu și portocale .
Și nu , australienii nu mananca Koala prăjit în ulei .

Barramundi
Poate cel mai australian dintre toate soiurilor de pește, Barramundi îşi ia numele din limba Aboriginal şi înseamnă "pește de râu cu solzi mari". Se serveşte în restaurante din întreaga ţară.
Cel mai bun este prăjit în tigaie sau arsă pe piele prima dată (rareori prăjit în ulei), este de multe ori servit ca o friptură de pește cu ulei aromat.
Bibliografie

Carnea de crocodil
Deşi din pielea de crocodil se fac portofele, curele şi genţi, carnea de crocodil este consumată de localnici. Totuşi aceasta este mai mult o delicatesă şi nu se găseşte peste tot.

Carne de crab
Se numeşte Carne de crab, dar nu conține nici un crab.
Carnea de crab este o parte indispensabilă a culturii, un fel de mâncare în care carnea prelucrată, pulverizată, de pește alb este formată să semene cu un picior de crab.

Hamburger cu sfeclă
Poţi mânca burgeri peste tot în lume, dar nimic nu este mai australian decât o bucată de sfeclă deasupra unui burger din carne de vită. Chifla moale, carnea de vită şi brânza pur si şimplu nu sunt bune dacă nu există o bucată de sfeclă.