top of page

Hawaii

Arhipelagul Hawaii este visul oricărui turist care iubeşte soarele şi îi place să petreacă o mare parte din vacanţă întins pe plajă, bucurându-se de apele limpezi precum cristalul din jurul insulelor hawaiiene. Odată ajuns acolo turistul va trăi senzaţia că a intrat într-o altă lume, o lume de vis: căldura plăcută, cerul de un albastru uluitor şi apele oceanului ce scaldă plajele, se îmbină perfect cu primirea prietenoasă din partea localnicilor, cu binecunoscuta celebră urare Aloha şi nelipsita si tradiţionala cunună de flori.

Atracţii turistice

Hawaii reprezinta cel mai izolat grup populat de insule din intreaga lume. 3846 de kilometri despart Hawaii de California si 6195 de kilometri se afla intre Japonia si insulele americane.

Honolulu

Honolulu

Capitala statului insular Hawaii, Honolulu, importantă destinație turistică şi de agrement este situat în Golful Mamala de pe Insula Oahu - a treia insulă ca mărime din arhipelag. Orașul își datorează numele așezării sale avantajoase, Honolulu însemnând - locul protejat. Este un oraș cu o bogată moștenire culturală şi istorică, cu atracții precum Muzeul Bishop, Iolani Palace - casa ultimului monarh polinezian - Regina Liliuokalani, China Town sau Aloha Tower.

Maui

Maui

Insula Maui numită şi Insula Prietenoasă datorită ospitalității localnicilor are aspect muntos exceptând partea vestică ce conține o zonă de platou folosită pentru cultivarea palmierilor şi a trestiei de zahăr. Insula Maui este a doua ca mărime din arhipelag şi este una dindestinațiile turistice din Hawaii. Insula estedominată de Muntele Mauna Kahalawai cu pisculPuuKukui (1.764 m) şiVulcanul Haleakala (3.000 m).

Plaja Waikiki

Plaja Waikiki

Waikiki este un district al oraşului Honolulu din insula Oahu. În acest district se află probabil cea mai cunoscută plajă din lume, Waikiki Beach.Plajaeste de obicei aglomerată însă este un loc ideal pentru înot, surfing şi scufundări. Însecolul XIX această plajă era preferata familiei regale. Pe atunci Waikiki era o zonă mlăştinoasă. Astăzi, cei 2,5km de nisip alb sunt nucleul industriei turistice din Hawaii, o zonă plină de hoteluri care promit să vă trateze regeşte.

Rainbow Falls

Rainbow Falls

Rainbow Falls este o cascadă situată in Hillo, Hawaii. Aceasta are o înălţime de 23 de m şi aproximativ 30 de m în diametru.Rainbow Falls este uşor accesibilă printr-o scurtă călătorie cu maşina de la Hilo.Cascada produce un sunet răsunător şi asurzitor la cădere, ceea ce este un element admirat de vizitatori.Dacă alegeţi să vizitaţi această zonă este recomandat să purtaţi pantofi comozi,potriviţi pentru drumeţiile montane.

Plaja Punaluu

Plaja Punaluu

Punaluu (Hawaii) este cea mai frumoasă plajă cu nisip negru din lume. Nisipul negru care înconjoară insula s-a format în urma erupției vulcanilor a căror lavă a curs în mare, iar apoi s-a răcit Dacă plănuiești să înoți, trebuie să ai mare grijă la stâncile din apă. De asemenea, este illegal să iei nisip negru de pe plajă.

Parcul Vulcanic Național

Parcul Vulcanic Național

Parcul Vulcanic Național din Hawaii înființat în 1916, este un parc național din SUA localizat în insula Hawaii. Este rezultatul a sute de mii de ani de vulcanism, migrație şi evoluție – procese ce au luat o mică parte de mare și au acoperit-o cu ecosisteme unice și complexe, cu o cultura distinctă.Parcul Naţional al Vulcanilor Hawaieni este una dintre minunile naturii .

Scările Haiku

Scările Haiku

Dacă te bucuri de o condiţie fizică bunicică şi nu ai rău de înălţime, atunci te invit într-un loc incredibil pe care puţini se încumetă să-l străbată: Scările Haiku din Hawaii. Construcţia de oţel numără în jur de 4000 de trepte şi mai este numită şi Scara spre Rai. Acest al doilea nume este unul cât se poate de oportun, pentru că, de la înălţimea ameţitoare la care urcă aceste trepte, vei avea privelişti demne de paradis.

Insula KAUAI

Insula KAUAI

Insula KAUAI este a patra ca dimensiune din arhipelag şi este considerată a fi cea mai frumoasă dintre cele 8 insule principale. Pe insulă se poate ajunge pe aeroportul Lihue, care este principalul aeroport al insulei. De asemenea se poate ajunge pe aeroportul internaţional din Honolulu de pe Oahu, pentru ca apoi să vă îndreptați către Kauai. Odată instalați puteți să vă bucurați de frumoasele plaje ale insulei unde vă puteți bronza, face scufundări sau puteți învăța să faceți surf.

Mauna Kea

Mauna Kea

Mauna Kea este un Vulcan inactiv din insulele Hawaii, unul din cei cinci vulcani care formează insula Hawaii. Pu'u Wekiu, unul din numeroasele conuri de pe platoul vârfului, este cel mai înalt punct din statul Hawaii la 4.205 m.În limba hawaiiană, mauna kea înseamnă "muntele alb", o referință la faptul că vârful său este acoperit de zăpadă în timpul iernii din emisfera nordică.

Insula Lanai

Insula Lanai

Insula Lanai a fost, până nu demult,deţinătoarea celor mai mari plantaţii de ananas din întreaga lume. În fapt, circa 75% din producţia mondială de ananas era realizată în insula Lanai.Pe această insulă nu există decât un singur oraş, Lanai City, şi este situate chiar în centru insulei.Lanai este şi o destinaţie unde vizitatorii vin să admire frumuseţea naturii şi pentru diverse alte lucruri - scufundări, înot, trasee montane, priveliştea balenelor, poveştile localnicilor.

Two Flamingos

Two Flamingos

Describe your image.

Old City Street

Old City Street

Describe your image.

River Boathouse

River Boathouse

Describe your image.

Recomandări culinare

Atunci când se gândesc la Hawaii, cei mai mulţi dintre turişti nu văd decât imaginea une insule paradisiatice, a plajelor de vis , a colierelor de flori şi a celebrelor dansatoare în minuscule costume exotice. Nimic mai adevărat, numai că uită unul dintre cele mai importante aspecte ale tradiţiilor hawaiiene - bucătăria. Aceasta, influenţată de gastronomia chineză, portugheză, spaniolă, coreeană, filipineză sau japoneză, este considerată şi astăzi o veritabilă provocare pentru gurmanzi, dar şi pentru cei care vor să se delecteze, în pur stil vegetarian, cu cele mai dulci şi mai atrăgătoare fructe exotice. Poate că nu intâmplător, în ofertele turistice hawaiiene este inclus, adeseori,şi un tur al deliciilor culinare în diferite restaurante locale.

Kalua

Adevărata mândrie naţională în materie de gastronomie hawaiiană este Kalua. Gătită după o metodă neschimbată de mii de ani, kalua este o reală provocare pentru împătimiţii gastronomiei şi reprezintă punctul de atracţie în mai toate tururile turistice din acest stat american. Pentru început, un porc este tăiat în bucăţi (deşi uneori este lăsat întreg), aşezat într-un recipient tradiţional, asemănător unui grătar, şi coborăt într-o groapă specială, Imu, pe pietre încinse de granit, acoperite cu frunze de bananier. Carnea este acoperită, apoi, cu un nou strat de Frunze şi cu pământ, şi este lăsată pedurata unei zile întregi. Nu toate ingredientele folosite de localnici au fost divulgate, mai ales că autorităţile americane au interzis vânzarea reţetei către alte restaurante ale lumii. Se pare ca unul dintre aceste ingrediente, păzite asemenea unui secret naţional, este sarea de mare care, alături de sosul de soia, dă o savoare inegalabilă cărnii de porc. Ca o menţiune de final, trebuie spus că, deşi au încercat să copieze reţeta hawaiiană, niciunul dintre restaurantele internaţionale care şi-au propus acest lucru nu au reuşit să obţină gustul incredibil cu care hawaiienii impresionează absolute orice expert în gastronomie..

Please reload

Poke

Ar trebui să încercaţi Poke, o minune a bucătăriei hawaiiene, care ar face să saliveze până şi pe cel mai reticent turist. Reţeta constă în cuburi marinate de ton (unul dintre ingredientele principale în gastronomia localnicilor) şi de fructe de mare, asezonate cu sare marină, sos de soia, nuci Kukui, alge Limu şi piper roşu hawaiian. Unii dintre maeştri bucătari adaugă şi usturoi, ceapă, alge Ogonori şi cel puţin trei tipuri de peşte oceanic. Totul se serveşte pe un pat de varză roşie, tocată mărunt, pe un platou uriaş. Trebuie spus că reţeta a fost puternic influenţată de bucătăria japoneză şi, chiar dacă pare un festin plin de calorii, trebuie să ştiţi că ea se adresează celor care ţin la siluetă..

Laulau

Laulau este un alt motiv întemeiat pentru care să încercaţi bucătăria din Hawaii. Reţeta tradiţională, laulau consist în bucăţi de carne de porc, de peşte sau de vită, învelite în frunze de Taro, o plantă tropicală, care sunt gătite astfel în gropi speciale, numite Imu. Atunci când sunt gata, bucăţile de carne sunt servite pe platouri alături de garnituri de orez, macaroane sau tofu. La alte popoare polineziene, spre exemplu la samoani, laulau poartă denumirea de fai'ai sau palusami şi conţine somon, ton, creveţi sau tipar.

Please reload

Bibliografie
bottom of page